Nu, nu e vorba de evenimentul „Flori, fete, biciclete”, care a avut loc pe la finalul lui Iulie, 24, 25 dacă îmi aduc bine aminte, dar mi-a plăcut ideea, așa că am „furat” puțin titlul. În schimb, e vorba tot de comunitatea „Bacăuanii vor piste pentru biciclete”, care a reușit, în ciuda unei amenințari din partea viceprimarului Vasile Tescaru(printr-o adresă, în mod oficial), să ducă la bun sfârșit evenimentul „Bikestock”, de aseară, 15 august.
image

Foto: Bikestock

Trecând peste acest aspect negativ, să ne încărcăm cu puțină energie pozitivă. Unul dintre liderii proiectului, Cristian Ghingheș, militează de aproape 2 ani dacă rețin bine, pentru piste de biciclete. Prin întâlniri și pedalări, prin tot felul de proiecte propuse primăriei, prin Cetățeni activi pentru Bacău, prin absolut orice metodă. Buuuun, Cristian are o întrebare, de ce se cheltuie miliarde pe un festival de teatru(nimic greșit, dacă ar fi într-adevăr pentru public și nu pentru buzunarele altora…), dar nu se găsește o cifră infimă, măcar de formă, care să fie alocată de la buget pentru pistele de bicicletă? Hai să nu răspund eu, zic. Pentru că aș începe cu teoriile mele și aș ajunge pe blogul lui Avram. Aaaa, da, mi-am amintit, Ionuț Avram!

Mai știți că publicam eu mesaje flower power prin care încercam să mobilizez tineretul, societatea, etc? Lupta asta sperând la un vis efemer e foarte frumușică, te susțin unii, în sfârșit apuci să crezi că „bă, societatea se schimbă, bou am fost că n-am crezut, dar măcar am încercat” și ca într-un desen animat cu „Prințesa Sissi”, nu poți să fii fericit că intervine câte unul. Așa a intervenit, din senin, un alt personaj din această comunitate vastă(foarte, hah) a bloggerilor din Bacău, pe al său nume, Avram și Ionuț. Stilul meu de scris la mișto probabil o să nască alți hateri, dar m-am obișnuit. În articolul scris de Ionuț, regăsim o ironie mai mult sau mai puțin tâmpită și o critică aspră pe care nu o înțeleg. Singura legătură pe care o văd e adresa trimisă de primărie pentru evenimentul „Bikestock”. Adică un articol scris la indemnul unui politician. Nu spun din ce tabără(presupun, că doar nu-s nebun, „sunt o opoziție, nu mai multe”, cum s-ar spune prin alte cartiere, „dar nu este opozițiile”). Dar v-ați prins rapid. Din lipsă de informare, tabăra a cerut un articol, din lipsă de fonduri, i-a fost cerut lui Ionuț, din lipsă de calitate, a rezultat articolul. Sunt curios hatereala asta de la noi când va dispărea.

Până una alta, menționez încă o dată că susțin proiectele celor de la „Băcăuanii vor piste pentru biciclete” și le doresc mult succes! Cât despre hateri, am să hateresc puțin printr-o urare: ferme-s cam multe, ce ar fi dacă am redirecționa fonduri de acolo, pentru piste? 🙂

#ironie

Advertisements