Într-un final, după luni întregi de negocieri cu Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, elevii şi-au (re)câştigat dreptul de a beneficia de manuale gratuite inclusiv în clasele a 11-a şi a 12-a, potrivit articolului 69 din legea educaţiei 1/2011.
La acest proces au contribuit: Asociaţia Elevilor din Constanţa(negocieri cu MECŞ), Consiliul Naţional al Elevilor(negocieri cu MECŞ), Asociaţia Elevilor din Bacău(delegat care a negociat în numele AEB), dar, poate cel mai important pion, Alexandru Bajdechi, fost elev şi actual student la drept, în anul 2, la Bucureşti.
De ce cred că a fost probabil cel mai important pion? Pentru că a făcut o plângere la DNA împotriva fostului Ministru al educaţiei, Remus Pricopie. Acesta cere lămuriri instanţei pentru că atunci când era elev(şi dnul Pricopie ministru), nu a primit manuale gratuite, deşi avea acest drept.
Un gest care cred că a influenţat pozitiv respectarea legii incepând cu acest an şcolar, zic eu. Oricum, negocierile şi presiunile făcute prin presă de către liderii elevilor au cântărit de altfel, enorm.
Problema este alta: da, se respectă în sfârşit un drept, dar de ce se ajunge aici? La plângeri penale şi articole prin presă? De ce ne luăm la trântă ca să ni se respecte drepturile cuvenite? Aici nu am nici măcar un răspuns pertinent. Dacă îl primesc de la voi, aş fi fericit. Până atunci, felicit tinerii care se implică şi mă bucur că fac parte din această generaţie. Felicitări CNE, AEB, AEC!
Felicitări Alexandru!

Advertisements