Sursă poză: http://www.warhistoryonline.com

 

În timpul Primului Război mondial (1914-1918), mai precis spre sfârșitul anului 1916 (România intrând oficial în război în luna August a aceluiași an) toată administrația țării a fost mutată în Iaşi, și odată cu ea, tot trezaurul țării, inclunzând cele mai importante obiecte pe care le deținea statul român în acea vreme, pe lângă cele 120 de tone de aur.

Din frica unei posibile victorii ale Germaniei, guvernul Romaniei ajunge la concluzia că toate aceste bunuri trebuie trimise într-un loc mai siguri, mai exact în alta țară, Moldova fiind singurul teritoriu încă în posesia statului nostru.

Una din ideile propuse a fost expedierea lor în singuranța Băncii Angliei (Bank of England) sau chiar în Statele Unite, dar aceasta opțiune a fost exclusă din cauza transportului imposibil având în vedere că majoritatea țărilor din Europa centrală erau ocupate la rândul lor de Germania și aliații săi.

În ciuda propunerii bancherului Mauriciu Blank de a le expedia într-o țară neutră precum Danemarca, Prim-Ministrul Ion I. C. Brătianu semnează o înțelegere cu guvernul rus, promițând păstrarea lor în Kremlin până la sfârșitul războiului.

La ora 3:00 în noaptea dinspre 15 Decembrie, 1916, un tren cu 25 de vagoane, din care 21 pline de lingouri și monede de aur (Aproximativ 120 de tone), și încă 4 care găzduiau cele două sute de garzi, părăsește  gara din Iaşi cu direcția spre est.

Valoarea aproximativă a acestui tonaj în aur fiind estimată la 1,25 miliarde de dolari dupa prețurile din 2005, excluzând obiectele cu tematică artistică sau culturală.

 

7 luni mai tarziu, în vara anului 1917, situația României înrăutățindu-se în continuare, un al doilea transport de valori părăsește țara spre Moscova, de data asta încărcat cu cele mai prețioase obiectele ale statului roman, incluzând arhivele Academiei Romane, multe obiecte antice precum bijuteriile găsite de pe vremurile dacilor sau cele păstrate a foștilor voievozi ai Țării Romanesti și ai Moldovei și chiar a familiei regale de pe vremurile respective. Pe lângă miile de picturi, acest tren ar fi fost încărcat cu obiecte prețioase ce ar fi fost în posesia mănăstirilor române, și chiar și unele depozite are cetățenilor romani în bancile naționale. Estimarea acestui transport este foarte grea, având în vedere că marea parte era constituită din obiecte artistice sau unice, dar cel mai probabil valorează mai mult decât a celui dinainte, în zilele de azi.

Dupa ce Armata Română a intrat în Basarabia, teritoriul aparținând Rusiei în acel moment (Inceputul anului 1918), Noul guvern sovietic a rupt orice legatură diplomatică cu statul român și a confiscat tezaurul românesc. Guvernul României a încercat recuperarea acestuia în 1922, dar tot ce urma să fie recuperat era o parte din arhive în 1935, iar mai târziu unele picturi și obiecte vechi precum tezaurul de la ‘’Pietroasele’’, în 1956.

Până în ziua de azi, aproximativ toate guvernele prin care a trecut Romania, indiferent de culoarea lor politică, au încercat să negocieze înapoierea aurului și a obiectelor cu valoare culturală, fiind imediat refuzate. Uniunea Sovietică încercase să folosească trezoneria noastră în negocierile disputei asupra Basarabiei, dar nu s-a ajuns la nici o înțelegere între cele două state.

După revoluția din Octombrie 1917 (Rusia) nu s-a mai aflat nimic nou despre tezaur, cu excepția faptului că în cursul următorului Război Mondial (1939-1945) toate obiectele de valoare deținute de statul sovietic au fost mutate din Moscova în zone considerate ‘’În siguranță’’ (Trupele germano-române ajungând la intrarea Moscovei în 1941, destul de aproape de Kremlin pentru a vedea imensele turnuri ale acestei cladiri).

După căderea Uniunii Sovietice, guvernele Rusiei au rămas în aceeași  poziție față de cele române, evitand o posibilă înțelegere chiar și după tratatul români-rus din 2003, trezoneria română rămânând în stăpânirea  Rusiei.

Robert Ciută 

Advertisements