Vă salut şi doresc să încep prin a mă prezenta. Mă numesc Denis Muntianu, sunt pasionat de fotbal şi nu am putut refuza propunerea colegului meu, Vlad Popovici, de a prezenta rubrica de sport a acestui blog.

Sâmbătă, 31.10.2015, de la ora 14.45 ora României, are loc un meci de totul sau nimic pentru albaştrii, dar mai ales pentru antrenorul acestora, portughezul Jose Mourinho. Aflaţi pe un catastrofal loc 15 după primele 10 etape ale sezonului din Premier League, londonezii sunt condamnaţi la victorie, iar în caz contrar s-ar putea să vedem o schimbare pe banca tehnică a lui Chelsea, club la care tensiunea este într-o continuă creştere de la debutul sezonului încoace. Cu toate acestea, fanii lui Chelsea arată o susţinere necondiţionată faţă de echipa lor favorită, lucru ce ar trebui să dea de gândit aşa-zişilor suporteri ai echipelor româneşti.


În cealaltă tabără, optimismul pare să fie cuvântul care descrie cel mai bine situaţia. Venirea lui Klopp a adus, fără doar şi poate, o îmbunătăţire impresionantă a jocului cormoranilor, deşi neamţul a câştigat doar unul din primele 4 meciuri pe banca lui Liverpool, 1-0 contra lui Bournemouth în Cupa Ligii Angliei. Revenirea lui Benteke după accidentare poate fi un mare atu pentru Liverpool, chiar dacă belgianul are mici şanse să înceapă meciul ca titular, acesta probabil că va fi introdus în teren pe parcursul celei de-a doua reprize.

Un meci care a oferit spectacol în nenumărate rânduri şi care se anunţă a fi decisiv atât pentru banca tehnică a albaştrilor, cât şi pentru şansele de a prinde un loc de Champions League a cormoranilor. Să sperăm doar că nu vom avea parte de o nouă dezamăgire pentru iubitorii fotbalului britanic, după egalul cel puţin plictisitor din derby-ul oraşului Manchester de săptămâna trecută. Meciul este transmis de Eurosport şi vă invit să urmăriţi mai jos câteva dintre cele mai spectaculoase goluri marcate în ultimii 15 ani în acest derby.

Top 10 goluri din întalnirile Chelsea – Liverpool

Advertisements