Ne-am obişnuit deja cu miniştrii numiţi anapoda şi paradoxal, dar nu înţeleg de ce nimeni nu spune nimic de omul care conduce acum Ministerul Afacerilor Interne(MAI). Este vorba despre Petre Tobă, unul dintre cele mai controversate personaje din cabinetul premierului Cioloş.

descărcare

CINE ESTE MINISTRUL AFACERILOR INTERNE?

Hai să facem puţin cunoştinţă cu personajul. Ministru al Afacerilor Interene, 51 de ani, brunet, slăbuţ, în funcţia actuală din 17 Noiembrie 2015, membru al cabinetului Cioloş. Chit că sună a anunţ de matrimoniale, măcar ne conturăm imaginea individului. Acesta a fost mâna dreaptă a lui Gabriel Oprea, fiind şef al poliţiei în perioada Ianuarie 2009-Noiembrie 2010(demis şi înlocuit cu Liviu Popa) şi din Mai 2012 până în momentul în care a fost propus în fruntea MAI. Şi pentru că cine se aseamănă s-adună, după cum zice o vorbă din popor, individul nu a putut să nu-şi plagieze lucrarea de doctorat. Despre asta puteţi citi pe Pressone.

Acesta a fost în centrul atenţiei şi în momentul asasinării lui Gheorghiţă Moraru, în data de 17 Noiembrie 2010, într-o cafenea din Piatra Neamţ.

Conform Mediafax , în ultima declaraţie de avere, din aprilie 2015, Petre Tobă a scris că deţine cotă parte din trei terenuri agricole în suprafaţă totală de aproape 10.600 mp, toate moştenite în 2013, şi două terenuri intravilane, unul moştenit în acelaşi an, din care deţine o cotă de 3/4, şi un altul de 918 mp, primit de la părinţii săi, prin donaţie, în 2004. Şeful Poliţiei Române mai are un apartament în suprafaţă de 86 mp, în Bucureşti, cumpărat în 1998, o casă în suprafaţă de 264 mp, în judeţul Ilfov, construită în 2005, şi o altă casă în Ilfov, de 77 mp, moştenită, din care deţine o cotă de 3/4.

Veniturile din anul 2014 nu sunt chiar neglijabile, acesta a avut un onorariu de 129.919 lei datorită postului pe care l-a avut în cadrul Poliţiei Române.

CARE E PROBLEMA CU PETRE TOBĂ?

Nimic mai simplu. Deşi a trecut prin subordinea a 4 miniştri diferiţi, primul care l-a adus pe acesta la putere a fost însăşi Gabriel Oprea, personajul care a devenit fantomatic după începerea urmăririi penale în urma cazului Bogdan Gigina. Curios este că, Petre Tobă este chiar moştenitorul postului de ministru al Internelor. Dacian Cioloş ar trebui să-şi amintească de faptul că acest individ a dat aviz tuturor escortelor lui Gabriel Oprea, care se folosea de Poliţia Română când avea chef de-o cafea, o retuşare a sprâncenelor la salon sau chiar de o scurtă plimbare prin centrul Bucureştiului. De ce trebuie să avem pe postul de Ministru al Afacerilor Interne un parazit al sistemului?

Consider că este necesară îndepărtarea lui Tobă de la minister, acesta fiind un “intrus” în Guvernul condus de Cioloş. De ce nimeni nu îl ia, totuşi, la întrebări pe Petre Tobă?

 

 

Advertisements