Da, societatea civilă începe să reacționeze, ușor, ușor, la problemele zilnice. Spiritul civic parcă începe să reapară prin diverse persoane, care reușesc încet, dar sigur, să rezolve niște probleme care țin de fapt de cu totul alte persoane, mai exact, de aleșii noștri. 

Astăzi este vorba despre Cristian Ghingheș, fost reprezentant al elevilor, al studenților, monitor al Consiliului Tineretului din România(CTR), blogger, inițiator al “Băcăuanii vor piste pentru biciclete“, al “Bacăul respiră“, monitor al site-ului Bacău 360, inițiator al Bacăului Civic și membru al societății civile. Culmea, face toate acestea “pro bono publico”. 

Se pare că ultima lui ispravă e chiar de răsunet și, între noi fie vorba, trebuie să țină toate cele ca să faci asta, la nici 23 de ani. Mai exact, acesta a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă(AEP) cu privire la panourile publicitare decorate cu sloganul de campanie al candidatului PNL la Primăria Bacău, Dragoș Luchian. Ghingheș aka Kristofer, a trimis următorul mesaj celor de la AEP: 

Prin acest e-mail, va transmit o sesizare privind încalcarea legilor electorale în municipiul Bacau de catre dl. Dragos Luchian, candidatul anuntat de catre PNL Bacau în cursa din acest an la functia de primar al municipiului Bacau.

Pe aceasta cale, va aduc la cunostinta ca în ultima saptamâna senatorul Dragos Luchian a desfasurat activitati electorale pe teritoriul municipiului Bacau, prin amplasarea unor panouri intitulate „Proiect pentru Bacau”, care reprezinta sloganul de campanie al candidatului PNL la Primaria Bacau.
Dupa ce acesta a organizat un eveniment de lansare la Teatrul de Vara, a doua zi orasul a fost umplut de panouri publicitare stradale cu afisaj electoral menite sa îi promoveze pe Dragos Luchian si al sau „Proiect pentru Bacau”. Am identificat aceste panouri în 9 colturi diferite ale municipiului si am observat ca depasesc conditiile prevazute de lege pe de o parte si ca nu au elemente de identificare ale operatorilor economici care le-au realizat pe de alta parte.
Fotografiile cu aceste panouri le gasiti aici: bacaulcivic.ro/panouriluchian.zip. Imaginile sunt realizate duminica, 21 februarie, în jurul orei 21:00.
Va solicitam sa efectuati verificari si eventual sa luati masuri fata de cele prezentate mai sus.
Va multumim!
Cristian Ghinghes
initiator Bacaul Civic, blogger

  

Ei bine, campania începe pe 6 Mai. Ziua care a marcat istoria mondială: m-am născut 🙂 Lăsând gluma, senatorul a călcat strâmb, încercând să profite de naivitatea și lipsa de reacție a băcăuanilor, fapt dovedit în ultimii 12 ani. 

Se pare că, există persoane care se luptă. Și nu se luptă doar pentru ei, ci pentru mine, pentru voi, pentru noi. Pentru o comunitate mai bună. Tot Cristi a reacționat și cu taxa abuzivă de 5 lei, care a fost eliminată, iar meritele au fost revendicate de același personaj. Pe sistemul acesta, a fost “furat” și Dorin, despre asta am scris ieri

L-am întrebat azi pe Cristi: bă, de la ce idee ai plecat cu sesizarea AEP? Răspunsul, mai jos:

Unul dintre motivele pentru care aleșii noștri nu sunt în slujba noastră după ce îi alegem este felul în care ajung să ocupe acele scaune. Dacă desfășori o campanie electorală cu fonduri obscure, cu firme fantomă și bani negri, e clar faptul că după ce ajungi primar vei fi nevoit să întorci aceste favoruri prin contracte păguboase pentru cetățeni și favorabile pentru gașca de oameni care te-a susținut. De la ideea asta am plecat când am făcut sesizarea la AEP. Regulile privind finanțarea campaniilor electorale au devenit foarte stricte, însă liberalii băcăuani se pare că nu țin cont de legislație. Indiferent de postura pe care o voi avea în următoarea perioadă, voi fi cu ochii pe toți.

-Cristian Ghingheș-

  

Felicitări pentru demers! Dar, înainte să închei, aștept cu nerăbdare reacția liberalilor. E a doua gafă în căteva zile. Ce faceți mă, scufundați PNL-ul?…

Advertisements