Din păcate nu va fi un articol foarte vesel și nici nu va avea vreo legătură cu sfera politicului sau reformelor din sistem, așa cum mi-am format obiceiul să scriu. Voi scrie exact despre stările destul de triste și unice pe care le-am simțit în doar câteva secunde, fără a clipi.

Deja s-a aflat de nefericitul bărbat care a fost spulberat efectiv în mijlocul zilei de un tren. S-a întâmplat ca eu să fiu la fața locului, la câțiva metri de el. S-a întâmplat să fiu, culmea, doar eu cu el și trenul, în acel moment, nimeni altcineva. Veneam pe sub podul de la Narcisa, cu căștile în urechi, atent fiind la gândurile mele, că doar sunt tânăr și visător, specific vârstei. În fața mea era doar calea ferată și domnul respectiv. Era la câțiva metri distanță de mine, când l-am văzut cum a dat să traverseze calea ferată, cu privirea în pământ. Eu nu am făcut asta. Am auzit semnalele locomotivei, m-am oprit și în doar câteva secunde, care parcă au durat o veșnicie am luat parte la o scenă terifiantă. L-am văzut pe respectivul cum a auzit trenul, s-a uitat îngrozit la acesta, care venea cu viteză, s-a gândit să continue traversarea în fugă, apoi s-a răzgândit, încercând să se întoarcă, iar panicat fiind, până la urmă a rămas pe loc. Ultima sa mișcare a fost o tentativă de a se lăsa pe spate, în speranța că trenul va trece peste acesta fără să-l afecteze. Nu a fost însă așa, iar corpul său a fost târât printre șine pe o distanță de peste 50 de metri. A fost efectiv măcelărit. Între bucățile de trup împrăștiate era o dâră consistentă de mațe, ficați, resturi de carne. O imagine destul de tulburătoare, mai ales că în urmă cu câteva secunde erați doi, acum ești singur singurel. Am sunat imediat la 112, am prezentat situația, i-am explicat doamnei că tipul a fost măcelărit la propriu, iar una dintre întrebările alea tâmpite, ca la „Super Bingo Metropolis” a fost: „Și domnul mai este în viață?”. Îmi venea să-i răspund „cum să nu doamnă, fumează o țigară și m-a rugat să vă sun că el nu mai avea minute”. În astfel de situații întrebările tâmpite și fără sens chiar nu-și au rostul.

Până să vină echipele special pregătite pentru astfel de situații, am realizat cât de mic ești ca om. Am aflat mai târziu, din buletinul domnului, faptul că avea 60 de ani. M-am gândit în acele momente, printre măruntaiele aruncate pe calea ferată, că muncești o viață întreagă, într-o țară fără perspective de progres și viitor, muncești extrem de mult pentru a-ți întemeia o familie, pentru a o susține, pentru a-ți educa copiii, poate chiar și nepoții, pentru a le oferi un trai decent într-o lume parșivă, dar mori plin de spaimă, fără nimeni drag lângă tine și măcelărit de parcă ai fi gata de pus la făcut sarmale. Iar doamna de la dispecerat întreabă martorul dacă ai murit sau nu, iar pe margine se adună o gloată de oameni fără viitor, radio șanț de meserie, trăgând cu coada ochiului la măruntaiele tale, inventând tot felul de scenarii false. Cum că „îl știu, era beat”, sau „l-am văzut cum aștepta trenul să se arunce”. Cum să-l știi dacă el e măcelărit și nici nu erai la fața locului?

Muncești o viață să-ți faci un nume, să lași ceva în urmă și să fii respectat și știut, iar reacția celor ce te văd este „da, trebuie să-l strângem și să facem curat”. Serios? După o viață în care te-ai chinuit, tot ce pot semenii tăi să spună e că trebuie să te măture și să te pună pe un faraș? A murit un om, nu un câine! Și asta e tot ce primești la schimb. O locomotivă care dă peste tine și nu oprește, o mână de guriști care comentează despre vrute și nevrute și o mătură și un faraș care te fac dispărut de pe cele lumești. După o viață în care ai tras, după o viață în care probabil ai crezut că ești cineva și ești respectat, după o viață în care te-ai dedicat celor din jur, primești niște cuvinte banale aruncate și un faraș și o mătură. În astfel de momente realizezi că tot ce contează este cum trăiești și cât de împăcat ești cu tine. Pentru că indiferent cât de mare te crezi, de fapt ești mic de tot, atât de mic încât tot ce rămâne în urma ta e o mână de fraieri care comentează cum ai murit ca un șobolan(fără să fie măcar prezenți) și câteva urme din sângele tău pe calea ferată. Și mai sun ăia care profită de moartea ta să câștige niște bănuți, dar despre asta am să scriu într-un articol viitor.

Advertisements