Deși sunt plecat din țară și am zis că voi lua o pauză de la scris și activitatea mea până pe 6 septembrie, timp în care mă decid unde mă îndrept în viitorul apropiat, am să scriu totuși despre o inițiativă constructivă, implicit necesară Bacăului și pe care o voi sprijini cu orice ocazie, cum pot mai bine! 

Este vorba despre TinBlog, un proiect derulat de Niki Vrânceanu(după cum îl găsiți pe Facebook și după cum îi place să i se spună) sprijinit de Direcția Județeană de Sport(DJST) Bacău și Centrul European pentru Strategii Durabile(CESD). Prima parte s-a desfășurat în Centrul de Agrement Valea Budului, proiectul fiind experimental, de educație nonformală, ce a urmărit implicarea tinerilor băcăuani în promovarea online a patrimoniului cultural al județului. În acest sens am început și eu un demers care sper să fie definitivat pănă la finele lui Septembrie!:) 

Dar, revenind, promovarea patrimoniului consider că este unul dintre punctele “grosolane” care lipsesc de pe agenda administrației publice, indiferent de cine o manageriază. Ne bucurăm de câteva nume interesante și niște obiective ce ar putea deveni atractive în orașul nostru. Astfel, salut cu drag inițiativa lui Niki, de a promova, cât se poate-în online-patrimoniul cultural al Bacăului. 

După ce și-au împărtășit reciproc experiența lor și au dialogat despre blogging și despre posibilitățile de promovare în online, tinerii participanți s-au împărțit pe echipe, iar fiecare echipă a încercat să identifice câte un element reprezentativ pentru patrimoniul cultural al județului, precum și să construiască câte o un plan pentru promovarea online a acestuia. Au fost identificate mai multe repere de patrimoniu cultural, dar, analizându-și reciproc munca, tinerii au decis să-și adune eforturile pentru a promova împreună Casa Memorială ”Nicu Enea”.

Niki VRÂNCEANU-

Cea de a doua etapă a proiectului constă în promovarea efectivă în online a Casei Memoriale ”Nicu Enea”. Ei bine, acum vine partea care îmi place mult: pentru a spori vizibilitatea Casei Memoriale ”Nicu Enea” și pentru a stârni interesul comunității băcăuane, tinerii au hotărât apoi să lanseze o provocare: ”Fă-ți un selfie în fața Casei Memoriale Nicu Enea! ”. 

Tinerii implicați în proiectul TinBlog îi invită pe băcăuani ca până la sfârșitul lunii să își facă un selfie în fața Casei Memoriale ”Nicu Enea” și să-l posteze pe Facebook, atât pe profilul propriu cât și pe pagina de eveniment (https://www.facebook.com/events/1140654872676337/).  

Așadar, vizitați Casa Memorială “Nicu Enea”, primovați patrimoniul cultural al Bacăului, căci acesta este cartea dumneavoatră de vizită în restul țării și ajutați acest proiect fantastic să devină unul de succes ce ar meria(cel puțin în viziunea mea) să fie aplicat în toate județele din România! 

Felicitări tuturor celor implicați! 

Advertisements