Am tot fost rugat de către cititori să fac o diagnoză a clasei politice românești, însă am refuzat pentru că este un subiect destul de vast și nu știu dacă pot să scriu un material atât de complex, însă am zis să încerc.

Cred că o analiză a clasei politice ar trebui să înceapă odată cu înlăturarea mareșalului Antonescu (mulți au contestat dictatura acestuia) la data de 23 august 1944.

king_michael_i_of_romania_by_emanuel_stoica

sursa: Regele Mihai 1

Atunci, Regele Mihai a dispus destituirea și arestarea mareșalului, iar România a trecut de partea Aliaților. La nici 3 ani distanță, Regele Mihai 1 este forțat de către sovietici să abdice. Practic, în 1947, România devine Republica Populară Română. După moartea liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu urcă spectaculos în politica românească.

gheorghe_gheorghiu-dej1

sursă: Gheorghe Gheorghiu-Dej

Deși „răposatul” a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1933, când formațiunea politică exista în ilegalitate la acea vreme, acesta a cunoscut o fulminantă ascensiune după pierderea lui Dej. Prima încarcerare a lui Ceaușescu are loc chiar în 1933, culmea, pentru agitație comunistă în timpul unei greve.Au mai urmat 3 arestări, pentru strângerea unor semnături pro comuniști. Ultima eliberare a avut loc în 1943.

ceausescu-reales-anunta-visul-de-aur-al-comunismului-18383685

sursa: Nicolae Ceaușescu

După diverse funcții înalte obținute în PMR (următorul PCR), acesta ajunge într-un final președinte, în 1974 (deși a condus România încă din 1965, ca secretar PCR-funcție preluată la doar 3 zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej- și președinte al Consiliului de Stat). Primii ani au fost priviți cu încredere, duritatea regimului dictatorial fiind resimțiată după anul 1980. Pdată cu anii ”80, sub conducerea lui Ceaușescu, temperatura din casele Românilor ajungea și la 5 grade Celsius, apa caldă era livrată două ore pe zi, înfometarea populației devenise o practică normală, dar datoria externă era plătită. Este adevărat, cu prețul electoratului.

În 1989, românii au fost folosiți pentru a se schimba macazul. Dorința aprigă a lui Ceașescu de a forma o Românie indpendentă și puternică, recunoscută pe plan mondial (vezi Casa Poporului și canalul Dunăre-Marea Neagră, metroul din București și ala mai departe), a condus la sacrificarea poporului pe care voia să-l facă cunoscut. Sau cu care dorea să se facă cunoscut. În opinia mea, jocul de putere din 1989, că nu o pot numi revoluție a fost doar dovadă că ucenicul își poate depăși maestrul.

Începem cu primul partid care a oferit o alternativă, adică Frontul Popular Român. Era 14 Decembrie și a apărut la Iași. Totuși, acesta eșuează. Liderii sunt arestați. La câteva zile distanță, pe 16 decembrie, la Timișoara, grupuri de români pregătiți în Ungaria devastează centrul orașului, fiind susținuți de câtiva oameni de rând. Securitatea refuză să se implice. La o zi distanță, pe 17, Ceaușescu are o tentativă de a-și preda mandatul. „Oamenii de încredere” îl întorc din drum. În același timp, la Timișoara începe forța armată să facă ordine. Pe 19 Decembrie, Timișoara este asediată ilegal. Urmează startul „revoluției”. Pe 20 se naște Frontul Democrat Român, care propune primul program politic. A doua zi, 21 Decembrie, Ceaușescu organizează un miting ce urmează a fi deturnat de câțiva activiști răspândiți prin mulțime. Ucenicii își freacă mâinile. Grupurile de agitatori forțează prima revoltă, la București, în noaptea de 21 spre 22. Teoretica revoltă populară începe în noaptea zilei de 22, Securitatea e gata să-l înlăture pe dictator. Noul ministru al Apărării, generalul Victor Stănculescu, declanşează un proces de îndepărtare a lui Nicolae Ceauşescu de la putere, proces care se încadrează în categoria istorică „lovitură de stat militară“. Începând cu ora 10.00, prin ordine succesive date în întreg sistemul, generalul Iulian Vlad retrage sprijinul acordat lui Nicolae Ceauşescu. La doar două ore, începe transferul de putere, obiectivul loviturii de stat. Armata preia puterea asupra Consiliilor Județene de Partid și Televiziunea. Ion Iliescu ia legătura cu generalul Stănculescu și preia puterea cedată de Armată. Iliescu invocă Frontul Salvării Naționale și dă tonul pentru o revoluție cu caracter anti-comunist. Armata are mână liberă să dizolve Securitatea și încearcă, printr-o ședință de la sediul MApN să-și curețe imaginea, find invocat mitul teroriștilor din România. Diversiunea pare că ține.În intervalul 24-31 Decembrie, sunt emise decrete revoluționare de către FSN, Securitatea intră în subordinea armatei, șefii Securității sunt întemnițați, iar soții Ceaușescu sunt executați la ordinul lui Stănculescu, într-un proces fulger de tip stalinist.

220px-victorstanculescu

sursa: Victor Stănculescu

Între 6 și 30 ianuarie 1990, profitând de manipularea excepțională, FSN devine partid politic și întemeiază un parlament provizoriu, din care 50% din membri erau FSN-iști, restul de 50% fiind memrbi ai altor formațiuni politice. Practic, se dovedește lovitura de stat, puterea fiind preluată într-un mod total ilegal și ilegitim.

psd-ion-iliescu.jpg

sursa: Ion Iliescu

Între 12 ianuarie și 28 februarie 1990, formațiunile politice noi forțează o contralovitură de stat, prin manifestațiile din Piața Universității. FSN păstrează puterea prin celebrele mineriade. Omul cheie rămâne ucenicul-Ion Iliescu. Pe 20 mai sunt organizate primele alegeri libere, recunoscute la nivel internațional, Iliescu este oficial (re)confirmat șef de stat. În 1991, Petre Roman forțează o liberalizare fulger, forțată, Guvernul Roman fiind răsturnat prinr-o nouă lovitură de stat. Iliescu păstrează controlul suprem. Un dictator în democrație. Urmează un deceniu de politică URSS-istă.

Emil Constantinescu este privit ca o soluție de popor și simpatianții partidului Convenția Democratică Română (CDR), obținând șefia statului în 1996, după al doilea scrutin. Iliescu pierde oficial puterea, dar mandatul slab al lui Constantinescu și a Guvernelor Ciorbea, Vasile și Isărescu. La alegerile din 2000, PSD (sau fostul PMR-PCR-CFSN-FSN-PDSR) câștigă șefia statului prin revenirea aceluiași Ion Iliescu. Adrian Năstase este numit premier, PMR-ul conduce din nou România. De fapt, niciodată nu a pierdut puterea.

Cuplul Băsescu-Tăriceanu vine la putere odată cu victoria lui Traian Băsescu din 2004, susținut fiind de coaliția PDL-PD-UDMR-PUR. În același an, sub guvernare liberală, România intră în Nato. În 2007, tot sub guvernare liberală, România devine membră a Uniunii Europene.

Perioada cea mai prosperă este marcată de Guvernul Boc, care, în ciuda măsurilor drastice, anticipează criza financiară și reușește să păstreze economia la un nivel optim. Din 2012, Ponta (crescut de Ion Iliescu) își preia primul mandat de premier. Pomenile guvernanților, orientate către bugetari (am uitat să menționez că în comunism nu exista sector privat?) conduc la distrugerea mediului privat și descurajarea dezvlotării României din punct de vedere economic.

În anul 1992, apare Colegiul Național de Apărare (CNAp). În 2002, sub conducere PSD-istă (PMR-istă), acesta trece în subordinea Academiei Militare. CNAp este cea mai înaltă instituție de învățământ politico-militar. Practic, această școală înființată la ordinul Ministerului Apărării (e vreo coincidență transferul puterii de la Armată la FSN și, implicit la Iliescu, în timpul loviturii de stat din 89?) a „școlit” peste 150 de parlamentari, 50 de miniştri, cinci directori de servicii speciale, 60 de secretari de stat, 150 de generali, cinci consilieri prezidenţiali, prefecţi, subprefecţi, primari, directori de firme naţionale şi multinaţionale, şefi de departamente şi agenţii centrale şi locale, reprezentanţi ai mass-media au absolvit Colegiul Naţional de Apărare, conform ECONOMICA.net.

Vă pot oferi câteva nume celebre de absolvenți: Vasile Blaga, Daciana Sârbu, Victor-Viorel Ponta, Gabriel Oprea, Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu, George Maior (viitor premier? Iohannis nu-l va numi pe Dragnea), Eduard Hellving, Ana Maria Pătru (președinte Autoritatea Electorală Permanentă), etc. Lista e mult mai lungă.

Iliescu a fost inginerul care a știut să fure meserie. După modelul ceaușist (crescut de comuniști), acesta a știut să „îmbrace” scopul CNAp sub pretextul că e o idee occidentală, inspirată din unități de învățământ similare din tările membre a NATO.

Am să încerc să nu vă înșir istoria partidelor politice, așa că voi lăsa însă o simplă diagramă preluată de la Niki Vrânceanu.

13029509_10208948699611654_4100754247355009296_o

Până acum n-am menționat decât de eșecul clasei politice. Nici n-am început cu istoria Brătienilor, ca să nu mă acuzați și să nu mă lungesc prea tare, așa că am încercat să fac un rezumat cât se poate de scurt și la obiect. Dar eu în titlu am menționat și momentul reformei. Nu pot spune că reforma a început, procesul fiind unul de cel puțin 10-15 ani, însă vă pot garanta că momentul care poate accelera reforma clasei politice, este chiar acesta. Valul tehnocrat cerut de popor după cazul Colectiv și valul de independeți lansat odată cu aceste alegeri locale, înseamnă un semnal de alarmă că, tinerii și oamenii noi ar trebui să intre în viața politică pentru a produce, într-adevăr, translația către democrație și liberalism. Că vorbim de independentul Remus Cernea care luptă pentru drepturile omului și persoanele cu LGBT, că vorbim de Theodor Paleologu care se luptă pe zona culturală, că vorbim de Marian Staș care luptă pentru invoație în educație, sau de senatori ca Dragoș Luchian, ce renunță la pensiile speciale și candidatura pentru un nou loc în Parlament, acestea sunt doar persoane care dau un semnal de alarmă, tăcut, menit să trezească populația hipnotizată de un vis efemer de a ieși de sub politica sovietică. Pasul către capitalism trebuie făcut acum.

Ideea acestei analize este să conștientizăm faptul că nu masonii sau Dumnezeu, sau cine știe ce organizații obscure ne controlează destinul și viețile, ci lovitura de stat mascată ca „revoluție” și sistemul bine clădit de geniul lui Iliescu.

Practic, am fot manipulați de un sistem bine pus la punct și iată că refuzăm să ne trezim.

 

Advertisements