Weekend-ul acesta voi fi prezent la SimPRO 2016. Practic, Simularea Parlamentului României (SimPRO) un proiect ce deservește intereselor elevilor şi studenţilor, prezentându-se sub forma unei simulari instituționale. Simularea Parlamentului României reprezintă un proiect naţional care pune accentul pe dezbatere și acțiune. Este un proiect care încurajează tânăra generație și noua elită în implicarea în viaţa comunităţii, dezvoltarea simţului civic.Voi fi unul dintre cei 150 de participanți selectați (din 458) în urma aplicațiilor depuse. 

Am fost repartizat ca membru al grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară (PMP) și voi activa în cadrul comisiei pentru Învățământ, știință, tineret și sport. 

Ca fost reprezentant al elevilor și ca activist civic, consider că această simulare este binevenită pentru a aduce niște teme importante în dezbatere. 

Proiectul este organizat de Societatea Europeană pentru Justiţie (SEJ) în parteneriat cu Societatea Studenţilor Universităţii Bucureşti, cu sprijinul Universităţii din Bucureşti și al Camerei Deputaţilor si al Asociatiei Junii.

“Societatea Europeană pentru Justiție”– SEJ este o organizaţie democratică, independentă, nepartizană, cu activitate civică şi de promovare a statului de drept şi a democraţiei.

Așadar, sunt tare curios despre cum va decurge acest proiect și, mai mult, voi oferi un feedback la final.

Advertisements