Având în vedere că șeful de trib e un condamnat penal definitiv, la ce să ne așteptăm de la discipolii săi aka membri ai Partidului Social Democrat? Vă zic eu, tot la încălcarea legii. Și nu oricum, ci într-un mod prostesc și sfidător.

Bănuiesc că toți cunoașteți afișele electorale ale PSD, cu sloganul penibil de ironic „îndrăznește să crezi în România!” (condamnaților penal?), nu?

psd-banner-300x200.jpg

Ei bine, ia să vedem ce zice legea. Conform Legii 208/2015, art. 68 (9): „În cadrul emisiunilor care au caracter electoral este interzisă combinarea de culori, semne
grafice sau sunete într-o succesiune care să evoce simbolurile naţionale ale României sau ale altui stat și art. 79 (7): Sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat.”

Ei bine, această regulă este aplicată atât în campanie cât și în precampanie. Pe lângă această combinație de culori (care nu este specifică partidului, exceptând roșu) menită să fenteze legea, deși este evident steagul fluturat pe fundal, am și o dovadă a încălcării legii într-un mod grosolan și caracteristic pesedist. Dovada? Pe un cort PSD, poza o vedeți mai jos.

14702390_10206409899760273_5671743931394674394_n.jpg

Având în vedere faptul că partidul condus de un condamnat penal definitiv (căruia nici mustața nu-i stă bine, între noi fie vorba) ne ia de proști zi de zi de la Revoluție (o lovitură de stat dată de Iliescu, după mine), am zis că este timpul să nu-i mai lăsăm să ne ia peste picior.

Astfel, cu dovezile de mai sus anexate, am scris o sesizare pe care tocmai ce am trimis-o la Autoritatea Electorală Permanentă. Sunt nerăbdător să primesc răspunsul AEP și îmi doresc din tot sufletul ca acești clovni care fac mișto de milioane de români să fie sancționați dur la aceste alegeri. Bineînțeles, dacă AEP nu o va face (deși ar trebui, conform legii), acest drept ne revine nouă, duminică, pe 11 decembrie, unde vă aștept și pe voi la vot.

 

 

Advertisements